ENDODONTIȚIA - Tratamentul canalelor dentare

Termenul “endodonţie” provine din limba greacă și înseamnă “interiorul dintelui”. Astfel, endodonția reprezintă tratamentul din interiorul dintelui, respectiv infecții ale pulpei dentare și al complicațiilor acestora.

Practic, endodonția se ocupă cu tratamentul cariei complicate, când bacteriile au infectat pulpa dentară, și într-un stadiu mai avansat, țesuturile din jurul rădăcinii unui dinte.

Beneficii

  • Eliminarea rapidă a durerii

  • Păstrarea pe arcadă a dintelui natural

  • Îndepărtarea bacteriilor din interiorul dintelui afectat

  • Evitarea unor costuri ce ar putea surveni pierderii dintelui natural

  • Un tratament de canal corect este baza oricărei lucrări protetice

  • La New Dental tratamentele de canal se realizează de personal specializat sub microscop Leica sau lupe Zeiss

Microscopul Leica este considerat nr.1 mondial în tratamente medicale. Folosim cu încredere această tehnică de mai bine de un an.

Eliminarea rapidă a durerii

Cele mai frecvente dureri de dinți sunt legate de afectarea pulpei dentare. Această durere de dinți a fost denumită, în trecut, de specialiști la rage de dents - strigătul dinţilor.

O carie netratată duce la afectarea nervului dintelui, cauzând dureri care de multe ori nu cedează la analgezice uzuale. În acest moment afectarea pulpei (nervului) este una ireversibilă. Tratamentul de canal este iminent.

Sub anestezie locală se practică extirparea (extragerea nervului). Odată cu îndepărtarea ţesutului afectat, dispare şi durerea. În funcție de situație se poate obtura definitiv canalul în aceeași sesiune, sau se temporizează prin aplicarea de antibiotic sau de hidroxid de calciu, sau de alte substanțe dezinfectante în interiorul canalelor.

Orice tratament de canal se consideră finalizat doar în urma obturației de canal propriu-zise ( umplerea definitivă cu substanțe sterile biocompatibile specifice).

Păstrarea pe arcadă a dintelui natural

În ciuda evoluţiei implantologiei dentare, niciodată un implant nu va putea fi mai benefic decât un dinte natural sănătos, sau unul bine tratat. Prin păstrarea dinţilor naturali sunt evitate proceduri costisitoare, elaborate, de durată, ale unor eventuale alte tratamente.

Mai mult, orice extracţie dentară care nu este urmată de o reabilitare duce la migrări ale dinţilor şi la afectări ale articulaţiei temporo – mandibulare. Aşadar, este foarte important să păstrăm dintele natural pe arcadă cât mai mult timp posibil.

1Când este necesar un tratament endodontic?
  • sensibilitate la cald, la rece, sau la dulce care persistă mult timp după îndepărtarea stimulului dureros
  • durere la masticaţie
  • durere surdă, spontană sau pulsatilă
  • durere persistentă la un dinte pe care s-a pus o obturaţie (plombă) sau o coroană de acoperire
  • durere la un dinte care a mai fost tratat endodontic
  • dinte cu mobilitate anormală
  • un abces cu punct de plecare dentar
  • un dinte care şi-a schimbat culoarea
  • un dinte aparent asimptomatic, dar care a cauzat o afectare a osului din jurul rădăcinii ( diagnosticul se pune strict radiologic)
2Ce se întâmplă în lipsa tratamentului de canal?

O afecţiune endodontică lăsată netratată poate duce la pierderea dintelui, dar și la alte complicații legate de sănătatea osului din jurul acestuia.

Atenţie! Există dinţi care deşi nu dor, necesită totuşi tratament endodontic.

3Cum se desfășoară un tratament endodontic ?

Primul pas – eliminarea durerilor și a disconfortului

Pasul doi – tratamentul și dezinfecția canalelor dentare.

Pasul trei – obturația definitivă a canalelor. Aceasta se realizează cu un material steril, care nu se dizolvă, și care asigură o sigilare perfectă a canalelor din interiorul rădăcinii dentare.

Obturaţia reprezintă finalul oricărui tratament endodontic, fiind vizibilă pe radiografiile de control, efectuate la final.

Nu ezita! Dacă ai o durere dentară, sună-ne!

Doresc o programare