Program

Contact

Pedodonția
Este specialitatea care se ocupă de îngrijirea dinților copiilor. Tratamentul poate fi preventiv – sigilări, fluorizări, sau curativ – plombe, tratamente endodontice ( pe canale), extracții. Sigilarea este manopera prin care dinții recent erupți, fără carii, care au suprafețe cu un relief foarte accentuat, sunt acoperiți cu un material de culoarea dintelui, sau de culori diferite (albastru, roz). Scopul este de a elimina acele zone retentive pentru diverse alimente, care de cele mai multe ori, sunt dificil sau chiar imposibil de igienizat. Astfel, este împiedicată stagnarea alimentelor și implicit a bacteriilor care pot cauza carii.
Eliminarea durerii
Evitarea unui focar de infecție
Evitarea unei extracții premature (dinții de lapte păstrează rolul de menținători de spațiu)
Dinții de lapte asigură o masticație și o hrănire adecvată și influențează dezvoltarea vorbirii

Ce ar trebui sa faci ca părinte?

La ce vârstă trebuie să îmi duc copilul la stomatolog?

Este important ca părinții să îi aducă pe cei mici la medic la vârste cât mai mici pentru ca aceștia să se familiarizeze cu halatele, instrumentele, atmosfera unui cabinet. De cele mai multe ori este recomandat ca ei să-și vadă părinții ca pacienți pentru a înțelege că nu este nimic periculos și că nu trebuie să le fie teamă. Între 6 luni și doi ani și jumătate are loc erupția dinților de lapte. După acest moment, copilul va avea 20 de dinți. De aceea, prima vizită la cabinetul stomatologic nu ar trebui să aibă loc prea târziu. Totodată, micuțul trebuie să învețe să-şi efectueze periajul sub supravegherea unuia dintre părinți. Prima vizită a copilului la New Dental va fi relaxată, distractivă, educativă, dar mai ales îi va lăsa o impresie pozitivă micuţului. Va fi învățat să-și efectueze periajul, i se va explica de ce apar cariile și care sunt consecințele lor, ce presupune o plombă.

Când se pot efectua sigilările? Care sunt criteriile de selecționare a pacienților pentru sigilări ale dinţilor definitivi?

La 3-4 ani pentru dinții de lapte, în cazul în care copilul este cooperant. Între 6 și 7 ani pentru primii molari definitivi care erup în spatele ultimilor dinți de lapte. Între 11 și 13 ani, pentru molarul secund definitiv și pentru premolari. Toţi copiii pot beneficia de sigilări dentare, dar în mod particular se recomandă pentru următoarele categorii: Copiii care au carii multiple pe dinții de lapte. Copiii care consumă multe dulciuri. Copiii care din anumite motive nu-și pot efectua periajul sau nu-l pot realiza corect.

Periajul la copii

Până la deprinderea periajului individual, imediat după erupția primului dinte, părinții trebuie să curețe dinții copiilor pe toate suprafețele (și zonele fără dinți) cu un tifon steril. Apoi se folosesc perii pentru copii, moi, fără pastă, sau cu o cantitate mică de pastă fără fluor, până în momentul în care cel mic deprinde abilitatea de a scuipa. Periajul se va realiza de 2 ori pe zi, dimineața și seară. După periajul de seară sunt contraindicate alimentele, siropurile, medicamentele, sucurile!

Cât de des trebuie să îmi aduc copilul la dentist?

În primul rând, părinții ar trebui să urmărească evoluția dinților celor mici. În cazul în care observă apariția unor carii, gingii inflamate, dinți erupți în poziții anormale, o vizită la cabinetul stomatologic este necesară. Se recomandă control la 3 luni în cazul copiilor cu o carioactivitate intensă (carii, plombe multiple), sau la 6 luni în cazul copiilor cu risc mediu sau mic.

Estetica dentară oferă încredere. Tehnologiile de ultimă generaţie oferă soluţii. Totul pentru zâmbetul vostru.

ro_RO

Programare PopUp