Profilaxia
Profilaxia dentară înseamnă prevenire. Este cea mai simplă şi cea mai ieftină metoda de tratament.
Profilaxia reprezintă prevenirea îmbolnăvirii dentare, dar şi prevenirea complicaţiilor, în cazul afecţiunilor deja existente și asimptomatice. Astfel, profilaxia înseamnă detectare precoce, evitându-se tratamentele complicate şi costisitoare.
În acest sens, sunt foarte importante vizitele regulate la medicul dentist. O vizită la 6 luni poate surprinde şi trata din timp diversele afecţiuni dentare care s-ar putea complica.
Profilaxia dentară trebuie să înceapă de la apariţia primilor dinţi şi trebuie continuată toată viaţa. Ea reprezintă prima şi cea mai importantă etapa a îngrijirii dinţilor.
Dinți sănătoși, dar și mai frumoși
Prevenirea complicațiilor afecțiunilor dentare (mai bine să previi decât să tratezi)
Evitarea procedurilor costisitoare
Evitarea durerilor dentare
Proceduri
Sigilări dentare
Sigilările reprezintă acoperirea șanțurilor și fosetelor dinților proaspăt erupți. Este o procedură necesară imediat după erupția dinților. Momentul în care începe practicarea sigilării este vârsta de 6 ani. Practic, în şanţurile și în fosetele dinților definitivi (uneori chiar și pentru cei temporari) se aplică un material asemănător cu cel folosit la plombarea dinților. Materialul rămâne permenent pe suprafața coroanei și împiedică retenția de placă bacteriană, împiedică dezvoltarea cariilor și facilitează curățarea suprafețelor.


Detartrajul
Detartrajul nu este o manoperă invazivă și nu doare. Este recomandat la o perioadă de 6 luni sau chiar la 1 an, iar metodele moderne de tratament presupun folosirea unui aparat pe bază de ultrasunete. Acesta îndepărtează tartrul. Piatra de pe dinți nu numai că este inestetică, dar va afecta, în timp, și dinții. Prezenta tartrului favorizează apariţia bolii parodontale. Tartrul este un rezervor de bacterii pentru întreaga cavitate bucală. Tartrul poate fi și cauza mirosului neplăcut al gurii. Detartrajul propriu-zis se completează cu periaj și airflow.
Periajul
Periajul profesional se realizează cu ajutorul pastei de profilaxie (aceasta conţine particule cu diverse arome şi granulaţii) şi a cupelor speciale de silicon sau a periuţelor.Periajul profesional nu are doar un efect profilactic şi terapeutic, dar şi unul estetic. Acesta îndepărtează toate coloraţiile alimentare depuse de-a lungul timpului. Colorațiile apar din cauza fumatului, cafelei, ceaiului, vinului, dar și a sosurilor colorate. Periajul stomatologic profesional se realizează după detartraj şi are ca scop lustruirea şi netezirea suprafeţelor dentare.


Airflow-ul
Airflow-ul consta în pulverizarea cu presiune pe dinte a unui jet care amestecă aerul, apa şi bicarbonat de sodiu. Această metodă reprezintă și o modalitate de albire care nu foloseşte substanţe chimice de albire, ci acţionează prin puterea mecanică de curăţare a cristalelor de bicarbonat.
Jetul sistemului airflow pătrunde în cele mai mici spaţii interdentare, având astfel o acţiune eficientă pe toate suprafeţele dintelui.